Săptămâna trecută am completat un inteviu online de la Adobe pentru a urma un training legat de testarea produselor software. Pentru asta tot ce trebuie să faci este citez:
Prima data când l-am facut pe bune am descoperit 3 bug-uri şi am acoperit 9 test-case-uri, dar nu prea m-am gândit serios, mai mult la mişto. A doua oara am şters cache-ul browser-ului şi l-am completat cu date dummy reuşind sa iau (cred eu) punctajul maxim.
După testul online mai urma un set de trei întrebări legate de ceea ce cred eu că sunt calităţile unui tester şi motivaţia pentru a urma acest seminar. La acestea am completat serios prima dată (bazându-mă pe experienţa de Verification Engineer de la Amiq).
Astăzi am fost luat prin surprindere de către un angajat Adobe care mi-a spus ca m-am calificat în primii 30 (din 300 care au completat serios formularul sau 680 care doar au făcut testul) şi sunt invitat la o discuţie liberă în zilele ce urmează pentru a-mi caştiga un loc în echipa de 12 oameni ce vor urma acest seminar. Spre final m-a întrebat de ce vreau să urmez acest seminar, moment în care a trebuit să mă gândesc bine dacă vreau să-l urmez şi să inventez ceva repede pentru a răspunde.
Am stat un pic să mă intreb dacă vreau să urmez seminarul. Acesta pare destul de interesant dar oare am timp? Ce conţine acest seminar:
... un candidat nu trebuie sa se prezinte cu nimic altceva decat cu dorinta de a invata lucruri noi si de a-si demonstra aptitudinile intr-un mediu educativ si confortabil.Eu am urmat interviul online doar pentru că mi-a trimis Cristina link-ul şi nu-mi venea să cred că in subsolul paginii scria:
Adobe isi rezerva dreptul de a folosi informatiile completate de dvs. la misto in formularul de mai sus. Conform termenilor si conditiilor care reglementeaza acest site, Adobe nu va divulga unei terte persoane numele, adresa de e-mail sau numarul dumneavoastra de telefon fara consimtamantul dumneavoastra, cu exceptia cazurilor prevazute de lege cand comunicarea acestor informatii este necesara.Testul consta într-o aplicaţie online în care trebuia să indentifici in 5 minute câteva bug-uri şi trebuia să acoperi câteva test-case-uri. Când găseai un bug trebuia sa apeşi butonul "Bug found". Pentru fiecare bug primeai 40 puncte (am identificat 4 buguri in final), pentru fiecare test-case priemai 60 puncte (am indentificat 10 test-case-uri) şi pentru fiecare bug fals se scădeau 20 de puncte.
Prima data când l-am facut pe bune am descoperit 3 bug-uri şi am acoperit 9 test-case-uri, dar nu prea m-am gândit serios, mai mult la mişto. A doua oara am şters cache-ul browser-ului şi l-am completat cu date dummy reuşind sa iau (cred eu) punctajul maxim.
După testul online mai urma un set de trei întrebări legate de ceea ce cred eu că sunt calităţile unui tester şi motivaţia pentru a urma acest seminar. La acestea am completat serios prima dată (bazându-mă pe experienţa de Verification Engineer de la Amiq).
Astăzi am fost luat prin surprindere de către un angajat Adobe care mi-a spus ca m-am calificat în primii 30 (din 300 care au completat serios formularul sau 680 care doar au făcut testul) şi sunt invitat la o discuţie liberă în zilele ce urmează pentru a-mi caştiga un loc în echipa de 12 oameni ce vor urma acest seminar. Spre final m-a întrebat de ce vreau să urmez acest seminar, moment în care a trebuit să mă gândesc bine dacă vreau să-l urmez şi să inventez ceva repede pentru a răspunde.
Am stat un pic să mă intreb dacă vreau să urmez seminarul. Acesta pare destul de interesant dar oare am timp? Ce conţine acest seminar:
- Day 1: Where does testing fit in the Software Product Lifecycle
- Introduction
- General principles about testing
- Testing in the product lifecycle
- A tester’s role
- Documents: use-cases, specs, test plans
- Day 2: Test design, testing methodology
- Types of testing
- Test design techniques - theory + hands-on
- Test cases - theory + hands-on
- Day 3: Practical tests and bug reporting
- Bug reporting - theory
- Create test cases - hands-on
- Run test plan and report bugs - hands-on
- Exploratory testing
- Day 4: Automation
- Automation - General overview
- Tools: QTP, Selenium, JMeter
- Day 5: Shadowing an Adobe QE on his day-to-day job
M-am hotarât sa merg la interviu şi sa fiu serios, cine stie poate mai învaţ ceva.
6 comments:
Bine ai facut cu decizia luata dar zau ca nu cred partea cu "la misto" daca nu vad printscreen :D
Who's Cristina?
Who are you?
@Victor: băi deci mor de ciudă că făcusem şi le-am şters, dar îţi pot confirma alte persoane dacă nu ai încredere în mine :P
eii, stiu ca nu minti :D
Era acolo. Acum poate sa iti dea link direct pe myadobe.ro . De ce te-ai multumit doar cu print screen... puteai avea intregul swf... Bafta la curs.
Post a Comment